Pentru multi, in special cei in necunostinta de cauza, „America” este tara tuturor posibilitatilor. Si spun in necunostinta de cauza nu datorita faptului ca „America” nu este un stat ci un continent, nici pentru ca ar fi prost informati. Statele Unite ale Americii au fost intotdeauna interesate sa-si mentina o imagine cat se poate de buna in fata intregii lumi. Numai ca odata cu trecerea timpului a venit si asa zisa „recesiune” care a scos in evidenta multe defecte nevazute pana acum de catre noi, oamenii de rand, care tindem sa credem orbeste ce auzim la televizor, dar mai ales ce ni se povesteste din „vasta experienta” a unor compatrioti mai mult sau mai putin fericiti care au plecat cu speranta unei vieti mai bune.
Dar de data aceasta nu mi-am propus sa vorbesc despre defectele economice si politice ale „Americii”, ci mai degraba de o problema devenita deja una sociala in acest stat. Este vorba mai precis de obezitate. Pare uimitor, dar cifrele arata ca peste saizeci de procente din populatia Statelor Unite sufera de obezitate. Si procentele sunt in crestere. Asta spune multe despre domnisoarele finute si slabute pe care le vedem zilnic in filme si care ar face orice adolescenta naiva sa se viseze star de cinema. In curand a fi actor si a avea o greutate de invidiat va fi o „meserie” mai ravnita decat presedintia. Lasand gluma la o parte, obezitatea este o problema care se pare ca ne afecteaza pe toti. Odata cu aparitia fast-food-urilor la fiecare colt de strada, statisticile arata ca si in tara noastra obezitatea incepe sa devina o problema din ce in ce mai mare.
As vrea sa se inteleaga inca de la inceput ca in acest articol nu este vorba de oamenii a caror obezitate isi are originile in diverse probleme de sanatate, ci aceia care fac din mancat un hobby.
Fiecare dintre noi are un prieten „care a vazut” sau care are la randul sau „un prieten care a vazut” celebra situatie in care o domnisoara centenara in kilograme comanda la un fast-food foarte cunoscut 10 sandwich-uri, vreo 10 portii de cartofi, toate de dimensiunea „Large” si o „Diet Coke”. Situatii mai mult sau mai putin asemanatoare cu aceasta par sa aiba loc din ce in ce mai des prin mall-urile si hypermarketurile de la noi. Sa fie oare vina isteriei post-comuniste care ne-a facut sa acceptam si sa consumam orice avea eticheta „made in U.S.A.” ? Probabil, din moment ce intreaga Europa orientala a urmat trendurile din vest sarind totusi peste etape importante ale realizarilor lor.
Fiecare dintre noi are un prieten „care a vazut” sau care are la randul sau „un prieten care a vazut” celebra situatie in care o domnisoara centenara in kilograme comanda la un fast-food foarte cunoscut 10 sandwich-uri, vreo 10 portii de cartofi, toate de dimensiunea „Large” si o „Diet Coke”. Situatii mai mult sau mai putin asemanatoare cu aceasta par sa aiba loc din ce in ce mai des prin mall-urile si hypermarketurile de la noi. Sa fie oare vina isteriei post-comuniste care ne-a facut sa acceptam si sa consumam orice avea eticheta „made in U.S.A.” ? Probabil, din moment ce intreaga Europa orientala a urmat trendurile din vest sarind totusi peste etape importante ale realizarilor lor.
Oricare ar fi explicatia, cert este ca clovnul, colonelul, si mai nou batranelul simpatic cu ochelari ne-au aduc specialitati care mai de care mai gustoase si mai hranitoare, sosite tocmai de peste ocean special pentru a incanta papilele noastre gustative satule de salamul cu soia si de Pepsi-Cola imbuteliat in cada de dus. Iar noi le-am primit cu bratele deschise, ba chiar ne-am grabit sa le umplem buzunarele francizorilor. Probabil oricine isi aduce aminte de cozile care se formau in fata unui anumit restaurant in primele zile de la deschidere. Imi aduc si acum aminte cum un domn cu un aer superior, imbracat in uniforma gri cu un „M” mare pe spate, statea in dreptul intrarii si, asemenea unui agent de circulatie, ghida o turma de curiosi care se impingeau sa patrunda in minunata lume a unui oarecare „Ronald”. A fost prima oara cand am vazut oameni lasati sa intre intr-un restaurant la fel ca la moastele unui sfant adus dintr-o tara indepartata pe Dealul Mitropoliei. Douazeci de norocosi intrau, ceilalti ramaneau afara si priveau cu jind prin geamuri la „norocosii” veniti cu noaptea in cap pentru a fi primii care degusta mana cereasca. Dar acele vremuri au trecut si iata ca incep sa se intrevada primele efecte.
Statistic vorbind, patruzeci la suta dintre copii din tara noastra sunt grasi, jumatate dintre acestia ajungand obezi. Specialistii spun ca alimentele consumate in exces dar si stilul de viata nesanatos sunt principalele cauze ale acestei probleme. De asemenea, medicii specialisti sustin ca in cazul unor parinti obezi, probabilitatea ca si copiii sa fie obezi este de aproape cincizeci de procente. Asadar, problema este mai complicata decat pare. O alta problema este incapacitatea parintilor de a controla dieta copiilor. Sigur, acasa mananca o ciorbita facuta de mama si o tocanita de pui, dar cum iese afara da iama in primul magazin si isi cumpara o punga de chips-uri.
In acest caz, ce este de facut? Programele de promovare a alimentelor sanatoase au aceleasi efecte ca si campaniile anti-fumat. Interzicerea comercializarii produselor nesanatoase catre minori este de asemenea o solutie inutila, intrucat jumatate din produse sunt cumparate chiar de catre parinti. Pe de alta parte, tanti Flori de la magazinul din colt vinde tigari unui copil de sase ani si nu ii vinde o punga de chips-uri unuia de zece ani? Sa fim seriosi. Una peste alta, aceasta problema, ca multe altele din tara noastra, pare ca nu are rezolvare.
In acest caz, ce este de facut? Programele de promovare a alimentelor sanatoase au aceleasi efecte ca si campaniile anti-fumat. Interzicerea comercializarii produselor nesanatoase catre minori este de asemenea o solutie inutila, intrucat jumatate din produse sunt cumparate chiar de catre parinti. Pe de alta parte, tanti Flori de la magazinul din colt vinde tigari unui copil de sase ani si nu ii vinde o punga de chips-uri unuia de zece ani? Sa fim seriosi. Una peste alta, aceasta problema, ca multe altele din tara noastra, pare ca nu are rezolvare.
Si in fond, de ce ar avea? Orice sondaj facut prin Piata Unirii sau in Piata Romana ar dezvalui adevarul: oamenii NU VOR sa schimbe ceva in comportamentul lor. Romania are nouasprazece ani de cand a trecut de partea „capitalistilor”. Si se comporta ca un copil de nouasprazece ani. Nu se supune regulilor de bun simt, incearca sa-si insuseasca diverse calitati ale altora, dar mai ales se caracterizeaza prin teribilism.
In acest caz, tot ce putem spera este ca acest copil va creste, ii va veni mintea la cap si se va indrepta pe calea cea buna. Ceea ce ii trebuie sunt niste parinti responsabili care sa il ghideze spre o maturizare corecta. Din pacate, momentan este condus de niste asistenti maternali care se bucura de ajutorul acordat pentru cresterea lui si nu sunt pregatiti sa il lase spre a fi adoptat de niste parinti care sa ii ofere un viitor mai bun.Pana atunci, ne vom uita la televizor si vom visa sa ajungem si noi intr-o buna zi o vedeta hip-hop care munceste atat de putin pentru un hamburger atat de mare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu